Cele cinci stiluri parentale și recomandarea specialistului
Fiecare părinte navighează între nevoia de a impune reguli și dorința de a oferi afecțiune necondiționată. Găsirea unui echilibru poate fi dificilă, iar stilul parental adoptat influențează direct atmosfera din familie și dezvoltarea copilului. Laura Jijie, medic primar psihiatru pediatric și coordonator al Compartimentului de Psihiatrie Pediatrică din Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, descrie cinci stiluri parentale, recomandând unul singur ca fiind cel mai benefic: stilul autoritativ.
Acest stil reușește să combine două elemente esențiale: stabilirea unor limite clare și menținerea disponibilității emoționale. Când regulile sunt aplicate consecvent, iar copilul se simte înțeles și ascultat, conflictele și luptele pentru putere se reduc. Răsfățul, explică medicul, nu este o problemă psihică în sine, ci o consecință a unui stil parental inconsecvent, în care adultul cedează în fața crizelor de furie (tantrumuri), învățându-l astfel pe copil că un comportament agresiv este o metodă eficientă de a obține ce își dorește.
Cum recunoaștem stilurile parentale ineficiente
Diferențele dintre stiluri devin evidente mai ales în momentele de opoziție ale copilului. Pe lângă stilul autoritativ, medicul Laura Jijie identifică alte patru abordări care pot crea dezechilibre:
Stilul dominant: Părintele este rigid, impune multe reguli fără flexibilitate, folosește etichete și pedepse. Această abordare poate duce la anxietate și la o stimă de sine scăzută a copilului.
Stilul permisiv: Părintele evită să impună limite pentru a nu-și supăra copilul. Lipsa regulilor poate duce însă la dificultăți de integrare socială și de adaptare.
Stilul hiperprotectiv: Părintele intervine constant pentru a preveni orice greșeală sau eșec. Acest comportament afectează dezvoltarea autonomiei și a încrederii în forțele proprii.
Stilul dezinteresat: Implicarea emoțională și fizică a părintelui este redusă sau absentă, ceea ce afectează negativ dezvoltarea atașamentului sigur al copilului.
Consecvența, cheia unui mediu predictibil
Una dintre cele mai mari provocări apare atunci când adulții din viața copilului au abordări diferite. Dacă mama impune o regulă, tatăl o anulează, iar bunicii fac excepții, copilul primește un mesaj confuz: limitele sunt negociabile și pot fi depășite. Medicul psihiatru pediatric insistă că regulile trebuie susținute de toți membrii familiei. „Consecvența este esențială. Dacă acasă stabilim o regulă, iar într-un magazin copilul începe să țipe și să se trântească pe jos pentru că își dorește o jucărie sau dulciuri, iar noi cedăm de rușinea celor din jur, copilul învață că exact acel comportament îi aduce rezultatul dorit”, explică Laura Jijie într-o discuție pentru Revista Ioana.
Presiunea de zi cu zi, timpul limitat petrecut cu copiii, impactul ecranelor, noile forme de hărțuire online (cyberbullying) și presiunea performanței școlare sunt factori care pot face un părinte obosit să cedeze mai ușor.
Cum aplicăm limitele cu empatie
A impune o regulă nu înseamnă a anula afecțiunea. Emoțiile copilului, furia, frustrarea, supărarea, trebuie recunoscute și validate, însă acest lucru nu înseamnă că orice comportament este acceptabil. Dr. Jijie oferă un exemplu concret de comunicare fermă, dar calmă: „Înțeleg că ești supărat pentru că nu te mai las să folosești telefonul, dar regula este că la ora 21.00 telefonul rămâne în bucătărie, la încărcat”. O astfel de replică îi transmite copilului că emoția sa este văzută, dar și că regula rămâne în picioare.
Un alt aspect important este să le permitem copiilor să greșească, deoarece aceasta este una dintre cele mai eficiente metode de învățare. „Este foarte important să-i lăsăm pe copii să greșească. Tocmai din propriile greșeli învață cel mai bine. Sigur, cu o condiție esențială: greșeala să nu fie însoțită de etichetări sau reproșuri umilitoare din partea părinților”, subliniază medicul. Pentru a face o schimbare, părinții nu trebuie să fie perfecți, ci stabili și prezenți emoțional. „Este suficient să înțeleagă nevoile copilului, să fie disponibili emoțional și, în același timp, să stabilească reguli clare și consecvente.”
