Semnal de alarmă: cazuri neobișnuit de timpurii de West Nile
Virusul West Nile a apărut mai devreme decât de obicei în acest an, Statele Unite înregistrând deja 48 de cazuri până la 30 iunie. Acesta este cel mai mare număr raportat atât de timpuriu în sezon din 2004. Dintre acestea, 38 de cazuri au implicat forme neurologice severe ale bolii. Situația nu este limitată la SUA; virusul se răspândește și în Europa. În România au fost confirmate 5 cazuri umane până pe 29 iulie, iar Grecia se confruntă cu probleme de sănătate publică în 8 regiuni din cauza febrei West Nile.
Ce simptome dă infecția și cine este la risc
Majoritatea persoanelor infectate cu virusul West Nile nu dezvoltă simptome. Aproximativ una din cinci persoane infectate manifestă febră, dureri de cap, dureri musculare și articulare, vărsături, diaree sau erupții cutanate. Complicațiile severe, de natură neurologică, apar la mai puțin de 1% dintre cei infectați și pot duce la invaliditate permanentă sau chiar deces. Riscul de a dezvolta o formă severă a bolii este mai mare la adulții de peste 60 de ani și la persoanele cu anumite afecțiuni medicale preexistente. În cazul unei alte boli transmise de țânțari, febra de origine ecvină estică, copiii sub 15 ani sunt mai expuși la forme grave.
De ce seceta poate crește riscul de West Nile
Apariția timpurie a cazurilor din acest an poate fi legată de condițiile meteo mai calde și mai uscate. Contrar intuiției, seceta poate favoriza răspândirea virusului. Sam Telford III, profesor la Departamentul de Boli Infecțioase și Sănătate Globală de la Școala Cummings de Medicină Veterinară a Universității Tufts, explică acest paradox: „Deși ar putea părea că mai multă ploaie ar însemna mai mulți țânțari, seceta poate de fapt crește riscul de virus West Nile.” Mecanismul este dublu, conform specialistului. Pe de o parte, „țânțarul de casă, principalul vector al virusului, se reproduce în apă stătătoare, bogată în nutrienți, care se poate concentra în condiții de secetă.” Pe de altă parte, Revista Ioana seceta poate „concentra păsările, gazdele primare ale virusului, în jurul surselor de apă rămase, crescând contactul dintre păsări și țânțari.” Temperaturile mai ridicate încurajează țânțarii să se hrănească mai des.
Metode de prevenție: ce putem face concret
În absența unor vaccinuri umane aprobate sau a unor tratamente antivirale specifice, prevenția rămâne cea mai importantă măsură de protecție. Măsurile simple, aplicate consecvent, pot reduce semnificativ riscul de a fi înțepat:
Eliminați apa stătătoare: Goliți recipientele din jurul casei (găleți, ghivece, anvelope vechi) unde țânțarii se pot reproduce.
Evitați expunerea maximă: Petreceți mai puțin timp afară în intervalul dintre amurg și zori, când țânțarii sunt cei mai activi.
Purtați haine protectoare: Alegeți haine lungi și largi, care acoperă o suprafață cât mai mare de piele.
Folosiți repelente: Aplicați pe pielea expusă produse care conțin DEET, picaridină, IR3535 sau ulei de lămâie eucalipt. Pentru copii, acoperiți-le brațele și picioarele la joaca în aer liber și folosiți plase de protecție pentru cărucioare.
Un ventilator electric mare poate oferi protecție pe terasă. După cum explică Sam Telford III, „țânțarii nu pot zbura împotriva vântului.” Acesta adaugă însă că „lumânările cu citronella nu te vor împiedica să fii găsit de țânțari”.
Măsuri de sănătate publică
În anumite comunități, autoritățile pot recurge la pulverizarea de insecticide din camioane sau din aer, după lăsarea întunericului. Aceste intervenții reprezintă „o ultimă soluție”, spune Telford, și sunt făcute „pentru a minimiza impactul asupra polenizatorilor”. Comunitatea și apicultorii sunt avertizați în prealabil, iar aceștia din urmă sunt sfătuiți să își acopere stupii. Insecticidele folosite nu persistă mult timp în mediu, iar studiile arată că, la trei zile după pulverizare, populațiile de insecte revin, în general, la nivelurile anterioare.
