Un obicei frecvent pentru mulți adulți, petrecerea serilor în fața televizorului, este acum analizat într-un nou studiu ca un posibil factor de risc pentru sănătatea creierului. Cercetarea, care a urmărit peste 1.700 de adulți pe o perioadă de aproape 24 de ani, sugerează o legătură între vizionarea TV „foarte des” la vârsta a doua și anumite modificări structurale cerebrale observate mai târziu.
Participanții care au raportat acest obicei au prezentat, ulterior în viață, un volum mai redus al lobilor frontali și occipitali. De asemenea, la aceștia s-au observat mai multe leziuni ale materiei albe, substanța care asigură comunicarea între diferitele zone ale creierului, și un volum redus în regiunile cerebrale implicate în procesul de memorare. Aceste zone sunt considerate vulnerabile în cazul dezvoltării bolii Alzheimer.
Activitatea mentală, nu statul pe canapea, face diferența
Datele studiului indică faptul că problema principală nu este sedentarismul în sine, ci tipul de activitate desfășurată. Spre deosebire de vizionarea pasivă a televizorului, alte activități precum cititul, scrisul sau rezolvarea de probleme la birou pot contribui la menținerea sau chiar la îmbunătățirea sănătății creierului. Diferența constă în efortul mental pe care îl depune o persoană. O seară petrecută acasă poate avea un impact diferit asupra creierului dacă alternează relaxarea pasivă cu o activitate care solicită atenție, memorie sau capacitatea de a lua decizii.
Efectele observate au fost mai pronunțate în rândul bărbaților, însă motivul acestei diferențe nu este încă lămurit. Prin urmare, recomandarea de a menține un stil de viață activ din punct de vedere mental este valabilă pentru toată lumea. Potrivit publicației Vice, această descoperire se înscrie în eforturile de prevenție a declinului cognitiv și a riscului de Alzheimer prin alegeri făcute devreme în viață, nu doar după apariția problemelor de memorie. Lyla
O legătură, nu o sentință
Cercetarea vine cu o limitare importantă: concluziile se bazează pe amintirile participanților cu privire la frecvența cu care se uitau la televizor. Studiul nu demonstrează o relație directă de tip cauză-efect, ci evidențiază o asociere statistică între un obicei și o consecință pe termen lung. Nu înseamnă că un film vizionat ocazional afectează memoria, ci că un tipar de consum pasiv, repetat ani la rând, merită echilibrat cu activități care stimulează mintea.
Deși nu se specifică exact ce înseamnă „foarte des” în ore sau ce tip de conținut TV ar putea influența rezultatele, direcția este clară. Miza nu este eliminarea completă a televizorului, ci un echilibru mai bun între relaxare și efort mental, prin integrarea unor obiceiuri care solicită creierul să lucreze.
