Felul în care povestesc, mai important decât ce povestesc
Atunci când un copil povestește despre o experiență stresantă, cum ar fi o ceartă sau o teamă, atenția unui părinte se concentrează în mod natural pe faptele relatate. Însă o cercetare de la Universitatea Stanford sugerează că ar trebui să ascultăm cu mai multă atenție și la felul în care este spusă povestea. Potrivit studiului, tiparele de vorbire ale copiilor cu vârste între 9 și 13 ani pot fi un indicator mai precis pentru riscul viitor de depresie și anxietate decât conținutul propriu-zis al narațiunii.
Cercetătorii au intervievat peste 200 de copii din această grupă de vârstă, rugându-i să vorbească despre experiențe dificile. Analiza limbajului, realizată cu ajutorul inteligenței artificiale, a arătat că anumite particularități de exprimare au prezis mai bine dezvoltarea unor probleme de internalizare, adică dificultăți emoționale precum anxietatea și depresia.
De ce este importantă depistarea timpurie
Identificarea semnalelor de alarmă înainte ca problemele să se instaleze este esențială, mai ales în perioada preadolescenței și adolescenței. Chase Antonacci, autorul principal al studiului, explică de ce această etapă este critică: „Adolescența este perioada în care depresia și anxietatea apar cel mai frecvent și, odată ce aceste tulburări se instalează, sunt notoriu de dificil de tratat.”
La nivel global, se estimează că expunerea la stres în copilărie este responsabilă pentru până la o treime din diagnosticele psihiatrice la adulți. Observarea unui semnal de risc timpuriu oferă familiei mai mult timp pentru a căuta sprijin specializat, înainte ca dificultățile emoționale să se acumuleze.
Ce semnale pot apărea în vorbirea copilului
Indicatorii de risc identificați de cercetători sunt subtili și se referă la stilul de exprimare, nu la cuvinte izolate. Este vorba despre tipare care se repetă, în special atunci când copilul descrie situații stresante.
Semne ale unui risc crescut:
- Folosirea frecventă a prepozițiilor. Acest aspect a fost un predictor important, deoarece poate indica o complexitate narativă mai mare în descrierea evenimentelor negative.
- Limbajul categoric. Expresiile absolutiste, precum „întotdeauna” sau „niciodată”, pot semnala o gândire rigidă și o vulnerabilitate crescută.
Semne ale unui risc mai redus:
- Folosirea pronumelor la persoana a treia. Utilizarea cuvintelor ca „el”, „ea” sau „ei” poate sugera o mai mare atenție îndreptată către ceilalți și către lumea exterioară, un factor protector.
Subiectul poveștii prezice severitatea simptomelor
Conținutul narațiunilor nu a fost irelevant, dar a oferit un alt tip de informație. Temele abordate de copii au fost un bun predictor pentru severitatea simptomelor, mai degrabă decât pentru apariția lor. Temele asociate cu un risc crescut au inclus relatări despre conflict, suferință și frică, menționând cuvinte precum „luptă”, „înfricoșător” sau „atacat”. Descrierile despre violență fizică sau excluziune socială au fost, de asemenea, semnale de alarmă, conform datelor analizate în studiu. Lyla La polul opus, temele asociate cu un risc scăzut au fost legate de activități pozitive, cum ar fi „joc”, „fotbal” sau „câine”, de descrieri neutre ale rutinelor zilnice și chiar de menționarea directă a îngrijirii sănătății mintale.
Autorul senior al studiului, Ian Gotlib, subliniază potențialul acestei metode de analiză. „Este ușor, este accesibil și poate fi un predictor mai puternic al dezvoltării problemelor decât oricare dintre acești alți factori luați individual.” La rândul său, Chase Antonacci vede această abordare ca un pas important pentru viitor: „Acest studiu oferă o dovadă robustă a conceptului pentru dezvoltarea de instrumente scalabile care identifică markerii de risc înainte ca indivizii să fie diagnosticați.”
Pentru părinți, mesajul este unul practic. Atunci când copilul vă povestește despre o dificultate, ascultați atât faptele, cât și tonul și modul în care leagă ideile. Dacă observați un tipar repetat de vorbire rigidă, foarte categorică sau constant centrată pe conflict și teamă, o discuție cu un specialist în sănătatea mintală a copiilor și adolescenților poate fi un pas util.
